Mișcarea Fauve (1900–1910):
Henri Matisse, Maurice de Vlaminck, André Derain, Raoul Dufy, Albert Marquet, Kees van Donge
Fauvismul este un curent al picturii franceze care s-a manifestat la începutul secolului al XX-lea. Momentul său de afirmare decisivă a fost Salonul de Toamnă din Paris din anul 1905, când pictorii Henri Matisse, André Derain, Maurice de Vlaminck, Jean Puy, Henri Manguin și Albert Marquet au expus lucrări care au șocat prin violența exploziei de culori.
Criticul de artă Louis Vauxcelles, surprins de contrastul dintre culorile pure ale acestor pânze și două busturi în stil clasic expuse în aceeași sală, a exclamat: „Donatello chez les fauves”. În limba franceză, fauves înseamnă „animale sălbatice”, iar această formulă a marcat nașterea unui nou curent, fauvismul.
Fauvismul nu a fost o mișcare organizată, nu a avut un program sau o definiție exactă, ci s-a născut din întâlnirea unor pictori cu temperamente artistice diferite, dar frământați de aceleași probleme ale creației.
Influențe și trăsături generale ale mișcării
Mișcarea Fauve a primit influențe din mai multe direcții majore ale artei moderne. Din impresionism a preluat descompunerile cromatice, folosirea culorilor pure și raporturile de complementaritate, însă a refuzat caracterul esențial senzorial al impresiei, deplasând interesul de la impresie la expresia culorii, precum și pulverizarea formei sau divizarea excesivă a tușei. Din neoimpresionism a preluat divizarea științifică a tușelor; Matisse, adept pentru o perioadă al pointilismului, s-a pronunțat împotriva micșorării tușei, a punctului, și a practicat pastilele și pata de culoare pentru a mări capacitatea tușei de a modela forma. Din Gauguin provin exotismul, decorativismul și arabescul linear specific, iar din Van Gogh, expresivitatea culorii.
Fauvismul a păstrat legătura cu lumea realului, însă prin ceea ce simte artistul în fața realității și nu printr-o descriere sau prin redarea fidelă a ceea ce se vede. A revoluționat folosirea culorii și sensul perspectivei, modificând relațiile dintre pictură și realitate. Culorile violente și nealterate de amestec, tonurile pure și strălucitoare, organizate adesea în raporturi de complementaritate, cu dominantă de roșu, permit aducerea senzațiilor pe pânză cu maximum de brutalitate și explozivitate. André Derain formula memorabil această energie spunând: „Culorile erau pentru noi cartușe de dinamită”. Toate acestea conduc la aplatizarea spațiului.
Sunt eliminate clar-obscurul și modelarea prin nuanțe și pasaje de culoare. Este accentuat efectul de bidimensionalitate și decorativism: forma este delimitată în spațiu printr-o linie de contur, fiind excesiv simplificată, redusă la suprafețe și lipsită de consistență și volum. Uneori, prin pete mari de culoare violent așezate, se ajunge la dispersarea obiectelor și la eliminarea relației fond–formă, astfel încât dispare impresia de spațialitate și de tridimensional.
Fauvismul a dobândit dimensiuni internaționale. Realizările artistice ale pictorilor francezi și-au exercitat influența asupra altor pictori europeni, între care Wassily Kandinsky, Alexei von Jawlensky și expresioniștii germani. Fiecare dintre pictorii care au creat în spirit fauvist avea să exercite propria influență asupra picturii de mai târziu, de la cubism și suprarealism până la pictura abstractă. Expresioniștii abstracți se vor raporta la principiile stilistice ale fauviștilor chiar și după al Doilea Război Mondial. Mark Rothko, de exemplu, prin pânzele sale de mari dimensiuni, cu suprafețe de culoare plate care se suprapun, a analizat rolul culorii în creația fauviștilor, anume de a sugera mișcarea și spațiul.
Henri Matisse (1869–1954)
Henri Matisse, Franța, a urmat cursurile pictorului simbolist Gustave Moreau la École des Beaux-Arts, frecventând atelierul acestuia cu regularitate începând din 1895. În 1899 a început să studieze pictura în atelierul lui Eugène Carrière, unde l-a întâlnit pe André Derain, care i-l va prezenta pe Maurice de Vlaminck. În 1904 a avut prima expoziție la galeria sa din Paris. A plecat la Saint-Tropez, unde îl aștepta Paul Signac, care l-a inițiat în stilistica divizionismului, în tehnica pointillistă, adică pictarea cu trăsături scurte, distincte de pensulă, care lasă puncte mici, regulate, multicolore și independente de culoare pură.
În 1905 a lucrat împreună cu André Derain la Collioure, în sudul Franței. A participat la al III-lea Salon de Toamnă, la Paris, alături de Marquet, Derain, de Vlaminck și Dufy. Explozia culorilor puternic contrastante și modernitatea lucrărilor au trezit furia criticilor oficiali, iar Louis Vauxcelles a numit sala care grupa operele acestor artiști „cușca fiarelor sălbatice”, la cage aux fauves, de unde și denumirea sub care va rămâne cunoscută noua direcție în pictură, fauvismul.
În 1908 a deschis o școală de pictură în atelierul său din Paris, care a durat doar trei ani. A călătorit și a expus în străinătate, la München, Moscova, Londra și Berlin. În 1939, la Paris, a realizat lucrarea Bluza românească, în acorduri de alb și roșu, inspirată de prietenia lui cu Theodor Pallady. Sub ocupație, Matisse a fost considerat de autoritățile naziste un pictor „degenerat” și s-a retras la Nisa, în zona liberă din sudul Franței.
În 1941 a început să utilizeze tehnica hârtiei decupate, collages, și a inițiat seria Jazz. Între 1946 și 1951 a realizat o lucrare pentru decorarea capelei „Rosaire” din mănăstirea călugărițelor dominicane din Vence, în apropiere de Nisa. În 1952 a avut loc inaugurarea muzeului Matisse din Le Cateau-Cambrésis, orașul său natal. A realizat o serie de colaje în guașă, papiers découpés, printre care La tristesse du roi (Tristețea regelui), în care îmbinarea culorilor trezește o asociere cu ritmul muzicii și care este considerat ultimul său autoportret.
Henri Matisse a folosit culori pure și albul pânzei pentru a da luminozitate lucrărilor sale, nu modelarea sau umbrirea, pentru a da volum și structură imaginilor. Din lucrările lui transpare faptul că susține valoarea decorului în arta modernă. Deși este considerat adesea un pictor dedicat plăcerii și mulțumirii, prin utilizarea culorii și a modelelor transmite și neliniște. A fost influențat de arta din alte culturi: după ce a văzut expoziții de artă asiatică și a călătorit în Africa de Nord, a încorporat în stilul său câteva dintre calitățile decorative ale artei islamice, unghiul sculpturii africane și elemente ale artei japoneze. Figura umană a fost centrală în lucrările sale; unele dintre acestea reflectă starea de spirit și personalitatea modelelor, în timp ce altele folosesc figura ca vehicul pentru propriile sentimente ale artistului.
Imagine: Lux, calm și voluptate
Artist: Henri Matisse
An: 1904–1905
Detalii: ulei pe pânză, 98,5 × 118,5 cm, Muzeul Orsay, Paris, Franța.
Imagine: Femeie cu pălărie
Artist: Henri Matisse
An: 1905
Detalii: ulei pe pânză, 81 × 60 cm, Muzeul de Artă din San Francisco, SUA.
Imagine: Femeie cu pălărie
Artist: Henri Matisse
An: 1905
Detalii: ulei pe pânză, 81 × 60 cm, Muzeul de Artă din San Francisco, SUA. Lucrarea s-a aflat în centrul controversei care a dus la botezul primei mișcări de artă modernă a secolului XX, fiind prezentată la Salon d’Automne, Paris. Folosirea culorilor non-naturaliste și a pensulației libere i-a șocat pe pasionații de artă mai obișnuiți cu modurile tradiționale de pictură, cu reprezentări ale culorii și formei din viața reală. Lucrarea a marcat o schimbare stilistică în creația artistului, de la stilul divizionist al lucrărilor sale, la un stil individual care avea să îl definească. Tabloul o înfățișează pe soția lui Matisse, Amélie, pozând în stil tipic burgheziei franceze, într-o rochie colorată și purtând o pălărie sofisticată, mănuși și un evantai.
Imagine: Femeie cu pălărie
Artist: Henri Matisse
An: 1905
Detalii: ulei pe pânză, 81 × 60 cm, Muzeul de Artă din San Francisco, SUA. În timp ce ținuta lui Amélie este expresivă, nuanțele vibrante și contrastante ale culorilor oferă cea mai mare expresie a lucrării. Vibrația culorii a fost creată în mintea artistului, deoarece, atunci când a fost întrebat ce purta soția lui pentru portret, artistul ar fi răspuns: „negru, desigur”. Lucrarea a atras o reacție acerbă; criticul Camille Mauclair afirma că „un vas de vopsea a fost aruncat în fața publicului”. Gertrude Stein, scriitoare de origine americană, colecționar de artă și mare admiratoare a artistului, a cumpărat lucrarea și a expus-o la adunările de sâmbătă seara pe care le organiza pentru artiști și scriitori de avangardă, la 27 rue de Fleurus din Paris. Lucrarea a fost cumpărată ulterior, în anii 1950, de familia Haas, una dintre cele mai bogate familii din SUA, iar în 1990 a fost lăsată moștenire Muzeului de Artă Modernă din San Francisco.
Imagine: Bucuria de a trăi
Artist: Henri Matisse
An: 1905–1906
Detalii: ulei pe pânză, 174 × 238 cm, Fundația Barnes, Merion, Pennsylvania, SUA.
Imagine: Bucuria de a trăi
Artist: Henri Matisse
An: 1905–1906
Detalii: ulei pe pânză, 174 × 238 cm, Fundația Barnes, Merion, Pennsylvania, SUA. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată la Paris, în 1906, la Salon des Indépendants, unde a șocat publicul. O scenă cu figuri care dansau și cântau muzică într-un cadru natural, de pădure, era familiară, însă aplicarea culorilor îndrăznețe era revoltătoare pentru sensibilitatea publicului; culoarea este reprezentativă pentru expresia emoțională și nu corespunde realităților naturii, ceea ce conferă picturii o dimensiune a visului. Anatomiile distorsionate ale corpurilor și nerespectarea raporturilor între forme sunt alte aspecte care au indignat gusturile de artă conservatoare de la începutul secolului al XX-lea.
Imagine: Bucuria de a trăi
Artist: Henri Matisse
An: 1905–1906
Detalii: ulei pe pânză, 174 × 238 cm, Fundația Barnes, Merion, Pennsylvania, SUA. Lucrarea a fost achiziționată de Gertrude Stein, care avea să scrie: „Matisse a pictat Le Bonheur de Vivre și a creat o nouă formulă pentru culoare care își va lăsa amprenta asupra fiecărui pictor al perioadei”. Una dintre influențe a fost, indiscutabil, Pablo Picasso, care a văzut lucrarea la una dintre adunările artistice de pe 27 rue de Fleurus și care, în 1907, a pictat Demoiselles d’Avignon.
Imagine: Demoiselles d’Avignon
Artist: Pablo Picasso
An: 1907
Detalii: ulei pe pânză, 243,9 × 233,7 cm, Muzeul de Artă Modernă, New York, SUA.
Imagine: Nud albastru (Amintire din Biskra)
Artist: Henri Matisse
An: 1907
Detalii: ulei pe pânză, 92,1 × 140,3 cm, Muzeul de Artă din Baltimore, Maryland, SUA; inspirat de sculptura pe care a văzut-o în Algeria.
Imagine: Dansul I
Artist: Henri Matisse
An: 1909
Detalii: ulei pe pânză, 259,7 × 390,1 cm, MoMA, New York, SUA.
Imagine: Dansul I
Artist: Henri Matisse
An: 1909
Detalii: ulei pe pânză, 259,7 × 390,1 cm, MoMA, New York, SUA. Lucrarea a reprezentat un studiu pentru o altă lucrare comandată de omul de afaceri rus și mecenatul de arte Serghei Șciukin. Ea marchează un moment din cariera lui Matisse în care a îmbrățișat o abordare reductivă a picturii, căutând potențialul expresiv al elementelor fundamentale: linie, culoare și formă. Această abordare îndrăzneață a fost influențată de dezvoltarea tehnologiei fotografice. În 1909, artistul observa: „Pictorul nu mai trebuie să se preocupe de detalii. Fotografia este acolo pentru a reda multitudinea de detalii de o sută de ori mai bine și mai rapid. Forma plastică va prezenta emoția cât mai direct posibil și prin cele mai simple mijloace”.
Imagine: Dansul I
Artist: Henri Matisse
An: 1909
Detalii: ulei pe pânză, 259,7 × 390,1 cm, MoMA, New York, SUA. Artistul a folosit doar patru culori naturale: albastru pentru cer, verde pentru pământ și negru și roz pal în redarea celor cinci figuri. Deși a făcut ajustări compoziției, liniile finale ale lui Matisse transmit o fluiditate remarcabilă și un sentiment de mișcare dinamică în aplicarea lor economică, cum se observă, de exemplu, în curba extinsă de-a lungul părții frontale a figurii din stânga. Artistul a folosit ambiguitatea spațială pentru a explora una dintre problemele-cheie ale picturii moderne, conflictul dintre iluzia profunzimii și recunoașterea planeității pânzei. În punctul cel mai apropiat de privitor se observă o ruptură în cerc; mâinile celor doi dansatori din față sunt despărțite. Ruptura apare tocmai acolo unde ea se suprapune genunchiului personajului din planul superior, fie pentru a nu întrerupe continuitatea culorii, fie pentru a propune o sursă de tensiune care necesită rezoluție, ca o invitație pentru privitor să se alăture dansului. Ruptura devine, astfel, poziția privitorului.
Imagine: Dansul
Artist: Henri Matisse
An: 1938
Detalii: ulei pe pânză, 260 × 391 cm, Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia.
Imagine: Dansul
Artist: Henri Matisse
An: 1910
Detalii: ulei pe pânză, 457,2 × 1.371 cm, Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată la Salon d’Automne, Grand Palais des Champs-Élysées, Paris, în 1910. Este folosit un motiv vechi de secole, figuri într-un dans circular, însă artistul a simplificat și a distorsionat anatomia dansatorilor săi în scopuri expresive, pentru a le oferi o putere vibrantă, non-naturalistă, care subliniază aspectul primordial al dansului. Cinci dansatori roșii sar de pe pânză, așezați pe un fundal plat de cer albastru și un peisaj verde simplificat; ei sunt reprezentați în marginea de sus a compoziției, de parcă energia lor abia ar putea fi cuprinsă. Lucrarea a fost comandată ca piesă însoțitoare a picturii Musique, pentru omul de afaceri și colecționarul de artă rus Serghei Șciukin.
Imagine: Dansul
Artist: Henri Matisse
An: 1910
Detalii: ulei pe pânză, 457,2 × 1.371 cm, Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia. Lucrarea reflectă fascinația lui Matisse pentru arta primitivă; artistul folosește o paletă clasică de culori fauviste: culorile intense, calde, pe fundalul rece albastru-verde și succesiunea ritmică a nudurilor dansante transmit sentimente de eliberare emoțională și hedonism. Pictura a fost adesea asociată cu „Dansul fetelor tinere” din celebra lucrare muzicală din 1913 a lui Igor Stravinsky, Sărbătoarea primăverii.
Imagine: Nud albastru II
Artist: Henri Matisse
An: 1952
Detalii: decupaje de hârtie pictate cu guașă, 116,2 × 88,9 cm, colecție privată.
Imagine: Amatori de scăldat la râu
Artist: Henri Matisse
An: 1917
Detalii: ulei pe pânză, 260 × 392 cm, Institutul de Artă Chicago, SUA.
Imagine: Dansul II
Artist: Henri Matisse
An: 1932
Detalii: ulei pe pânză, triptic, Fundația Barnes, Merion, Pennsylvania, SUA. Compoziție murală comandată în toamna anului 1930 de colecționarul american Dr. Albert C. Barnes, din Merion, Pennsylvania, pentru colecția de picturi pe care o deținea; artistul a gândit lucrarea pentru cele trei arcade care se extindeau deasupra ferestrelor.
Imagine: Dansul II
Artist: Henri Matisse
An: 1932
Detalii: ulei pe pânză, triptic, primul panou, Fundația Barnes, Merion, Pennsylvania, SUA.
Imagine: Dansul II
Artist: Henri Matisse
An: 1932
Detalii: ulei pe pânză, triptic, al doilea panou, Fundația Barnes, Merion, Pennsylvania, SUA.
Imagine: Dansul II
Artist: Henri Matisse
An: 1932
Detalii: ulei pe pânză, 457,2 × 1.371 cm, triptic, al treilea panou, Fundația Barnes, Merion, Pennsylvania, SUA.
Maurice de Vlaminck (1876–1958)
Maurice de Vlaminck, Franța, a început să picteze în 1893 împreună cu pictorul Henri Rigal. A fost un autodidact: nu a frecventat vreun atelier celebru, nu a vizitat muzeele de artă și refuza să copieze operele maeștrilor, pentru a nu-și altera propria inspirație. În 1900 a început să se ocupe serios de pictură după ce l-a întâlnit pe André Derain, cu care a împărțit ulterior un atelier. Lucrările lor pline de culoare stau sub semnul experimentului; prin culoare, ei pun în evidență elementele fundamentale ale motivelor din natură, alăturând tonuri cromatice variate și multiplicând contrastele. În 1901 a descoperit pictura lui Van Gogh, cu prilejul unei expoziții consacrate acestuia la galeria Bernheim, iar aceasta avea să exercite asupra lui o influență covârșitoare.
Imagine: Case la Chatou
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1905
Detalii: ulei pe carton, 81,3 × 101,6 cm, Art Institute of Chicago, Chicago, SUA.
Imagine: Podul din Chatou
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1906
Detalii: ulei pe carton, 39,3 × 46,7 cm, colecție privată.
Imagine: Podul din Chatou
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1906
Detalii: influența lui Van Gogh se observă în folosirea a trei culori fundamentale, roșu, galben și albastru, la care adaugă verdele, culoare complementară, între roșu și galben. Artistul folosește culorile în stare pură. Preferă contrastele violente între culorile esențiale, pe care adesea le stoarce din tub direct pe pânză. Recuperează „virgulele” caracteristice lui Van Gogh, în special pentru a sugera norii, dar și tentele plate de culoare. Redă haosul produs de natura însăși.
În 1905, la îndemnul lui Henri Matisse, a expus pentru prima dată la Salon des Indépendants și a continuat apoi să expună cu regularitate până în anul 1912. A expus și la Salonul de Toamnă, alături de Henri Matisse, André Derain și Raoul Dufy, unde a provocat consternarea publicului și a criticii, care le-a dat calificativul „La cage aux fauves”, „cușca cu fiare sălbatice”, expresie care a făcut carieră, iar stilul creat de acest grup de artiști a intrat în istoria artei sub numele de Fauvism. În 1906, galeristul Ambroise Vollard i-a cumpărat cea mai mare parte a lucrărilor pentru suma de 1.200 de franci, iar în 1907 Vollard i-a organizat prima sa expoziție personală.
Sursele principale de inspirație pentru creația lui Maurice de Vlaminck au fost regiunile din preajma Parisului: Chatou, unde avea atelierul, Rueil, unde a locuit, Marly-le-Roy și Bougival. A pictat peisaje pline de spontaneitate și temperament, în care nu prea se regăsesc personaje umane.
Imagine: Restaurantul „La Machine” din Bougival
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1905
Detalii: ulei pe pânză, 81,5 × 60 cm, Muzeul Orsay, Paris. Diversifică gama cromatică obișnuită, cu trăsături rapide; lasă pe pânză locuri neacoperite, lipsite de culoare, care contribuie la expresivitatea lucrării. ADAGP, Paris RMN-Grand Palais (Musée d’Orsay)/DR.
Imagine: Bărci pe Sena la Chatou
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1906
Detalii: ulei pe pânză, 54,6 × 73,7 cm, Colecția Robert Lehman, New York, SUA.
Imagine: Bărci pe Sena la Chatou
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1906
Detalii: ulei pe pânză. Forța culorilor este corelată cu precizia generată de formele simplificate ale construcției; mișcarea nervoasă a urmelor de pensulă conferă compoziției o extraordinară vigoare. Culorile sunt pure, țipătoare, ceea ce permite artistului să redea întunecimea cerului înnourat și să sugereze mișcarea valurilor Senei.
Imagine: Culegătorii de cartofi
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1907
Detalii: ulei pe pânză, colecție privată. Figurile sunt nedeterminate; ele fac parte din peisaj, confundându-se cu ansamblul în care se regăsesc.
În 1908 s-a distanțat de fauvism și a descoperit operele lui Paul Cézanne, care aveau să îl influențeze. Paleta sa de culori devine mai moderată, contururile mai puțin marcate, desenul simplificat, trăsăturile de penel mai puțin nervoase, iar liniile curbe se alternează cu cele drepte, conferind compoziției profunzime și armonie. În 1911, la Londra, a pictat peisaje din jurul Tamisei. În 1913 a pictat din nou împreună cu Derain, în Marsilia și Martigues. În 1918 lucrările sale se încadrează într-un stil tradițional și sunt influențate de operele expresioniștilor. În 1950 a avut o expoziție retrospectivă la galeria Charpentier din Paris, cu tema „Opera lui Vlaminck de la fauvism la zilele noastre”.
Imagine: Natură moartă cu coș de fructe
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1918
Detalii: ulei pe pânză, 72,8 × 92 cm, colecție privată.
Imagine: Barul
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1900
Detalii: ulei pe pânză, 40 × 32 cm, Musée Calvet, Avignon, Franța.
Imagine: Vedere din Saint-Maurice-lès-Charencey sub zăpadă
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1950
Detalii: ulei pe pânză, 80 × 100 cm, Musée des Beaux-Arts, Chartres, Franța.
Imagine: Autoportret cu pipă
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1900
Detalii: ulei pe pânză, Centre Pompidou, Paris, Franța.
Imagine: Satul Sarthe
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1953
Detalii: ulei pe pânză, 54,2 × 65,2 cm.
Imagine: Drumul
Artist: Maurice de Vlaminck
An: 1958
Detalii: litografie, 31,0 × 47,5 cm.
André Derain (1880–1954)
André Louis Derain, Franța, a frecventat între 1898 și 1899 Academia Camillo, în clasa de pictură a lui Eugène Carrière, unde i-a întâlnit pe Henri Matisse, Jean Puy și Albert Marquet. A frecventat împreună cu Matisse muzeele de artă și a copiat după lucrări ale marilor maeștri. Între 1900 și 1901 a închiriat împreună cu Vlaminck încăperea unui fost restaurant din Chatou, pe care au transformat-o în atelier. A realizat lucrări pline de culoare și dinamism. În 1905, la Collioure, a pictat împreună cu Henri Matisse, care l-a convins să-și expună pânzele la Salonul de Toamnă. A expus în aceeași sală împreună cu Matisse, Vlaminck, Albert Marquet, Jean Puy și Louis Valtat, sală pe care criticul Louis Vauxcelles a numit-o ironic „la cage aux fauves”, din cauza coloritului crud și violent al lucrărilor.
În 1906, la Londra, a descoperit pictura lui William Turner și a pictat peisaje urbane, Podul Charing Cross și imagini din Hyde Park. În 1908 s-a stabilit la Paris, unde a luat contact cu Pablo Picasso, Georges Braque, Guillaume Apollinaire, Kees van Dongen și Max Jacob. A început să se îndepărteze de fauvism, apropiindu-se pe de o parte de cubism, iar pe de altă parte de arta lui Paul Cézanne, prin noul tip de perspectivă bazată pe raporturile dintre tonurile calde și reci. În 1910 a participat la câteva manifestări din Germania, între care expoziția Noii Asociații a Artiștilor din München și expozițiile grupului Der Blaue Reiter. Între 1909 și 1916 a început să fie interesat de grafica de carte; a ilustrat primul volum de poezii al lui Guillaume Apollinaire, L’Enchanteur pourrissant, o colecție de poeme ale lui Max Jacob și prima carte a lui André Breton, Mont de Piété.
În 1918 a început să se ocupe de sculptură și de ceramică. În 1919 a lucrat decoruri și costume pentru spectacolul La Boutique Fantastique al lui Serge Diaghilev, cu celebrele Ballets russes. În 1928 a primit Premiul Carnegie, iar reputația sa a început să crească; a început să expună la Londra, Berlin, Frankfurt, New York și Cincinnati. André Derain s-a dovedit a fi un fauvist tipic: folosea o paletă strălucitoare de culori, violente prin cruditatea lor, și punea accent pe expresivitate. De o remarcabilă simplitate și forță sunt lucrările din ultimii ani de viață, care vorbesc despre originalitatea tot mai pregnantă a artistului.
Imagine: Autoportret
Artist: André Derain
An: 1903
Detalii: ulei pe pânză, 422 × 346 mm, Galeria Națională a Australiei, Canberra.
Imagine: Dansul
Artist: André Derain
An: 1905–1906
Detalii: ulei pe pânză, 185 × 227,5 cm, Fundația Fridart, Londra, Marea Britanie.
Imagine: Dansul
Artist: André Derain
An: 1905–1906
Detalii: ulei pe pânză, 185 × 227,5 cm, Fundația Fridart, Londra, Marea Britanie. Lucrarea propune un peisaj arcadian cu figuri care dansează, având rădăcini în tradiția primitivă clasică. Este posibil ca Derain să dezvolte aici tema fertilității în legătură cu temele Arcadiei. Tabloul evocă o combinație de tradiții, inclusiv arta populară, africană și romanică. Artistul a început să lucreze la această lucrare după ce a văzut o retrospectivă Gauguin; influența operei primitive a lui Gauguin se vede clar în folosirea culorilor îndrăznețe și plate, în elementele stilizate, precum șarpele și frunzele, în alegerea de a se concentra asupra unui peisaj exotic și în includerea specifică a unei figuri așezate pe fundal, aproape identică cu cea pictată de Gauguin.
Imagine: Dansul
Artist: André Derain
An: 1905–1906
Detalii: ulei pe pânză, 185 × 227,5 cm, Fundația Fridart, Londra, Marea Britanie. Figurile, brațele și picioarele sunt distorsionate și alungite, iar artistul subliniază liniile ritmice și sinuoase ale anatomiei generale pentru a crea un model decorativ pe pânză. Folosește culori nenaturale pentru a exprima emoțiile primare; figurile dansează în fața noastră într-o manieră dezinhibată.
Imagine: Digul la L’Estaque
Artist: André Derain
An: 1906
Detalii: ulei pe pânză, 38 × 46 cm, MoMA, New York, SUA.
Imagine: Digul la L’Estaque
Artist: André Derain
An: 1906
Detalii: ulei pe pânză, 38 × 46 cm, MoMA, New York, SUA. Lucrarea este un exemplu pentru ceea ce a însemnat refuzul artiștilor numiți Fauves de a se conforma așteptărilor artei. Ea propune un peisaj, debarcaderul de la L’Estaque, un sat din sudul Franței. Artistul a pus un accent puternic pe abstractizare și forme simplificate, un aspect definitoriu pentru Fauves. Nu s-a concentrat pe adăugarea vreunei profunzimi sau forme iluzioniste pânzei, întrucât peisajul este pictat doar cu linii și forme simple de culoare, culoarea fiind un derivat al imaginației artistului.
Imagine: Pădurea de pini Cassis (Peisaj)
Artist: André Derain
An: 1907
Detalii: ulei pe pânză, 54 × 65 cm, Muzeul Cantini, Marsilia, Franța.
Imagine: Amatoarele de scăldat (schiță)
Artist: André Derain
An: 1908
Detalii: ulei pe pânză, 38 × 46 cm, Muzeul de Artă Modernă, Paris, Franța.
Imagine: La masă
Artist: André Derain
An: 1911
Detalii: ulei pe pânză, 96,5 × 131,1 cm, Muzeul Metropolitan de Artă, New York, SUA.
Imagine: Portret de fată în negru
Artist: André Derain
An: 1913
Detalii: ulei pe pânză, 116,5 × 89,3 cm, Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg, Rusia.
Imagine: Portretul unui om cu ziar
Artist: André Derain
An: 1911–1914
Detalii: ulei pe pânză, 162,5 × 97,5 cm, Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg, Rusia.
Imagine: Ceașca de ceai
Artist: André Derain
An: 1935
Detalii: ulei pe pânză, 92 × 74 cm, Georges Pompidou Center, Paris, Franța.
Imagine: Fata care curăță mere
Artist: André Derain
An: 1938
Detalii: ulei pe pânză, 92,1 × 73,7 cm, Albright-Knox Art Gallery, Buffalo, SUA.
Imagine: Fata care taie mere
Artist: André Derain
An: 1938
Detalii: subiectul lucrării, personaj cu natură moartă, este de natură clasică. Din punct de vedere stilistic, lucrarea ar putea fi considerată ca integrându-se neoclasicismului. Prin utilizarea clarobscurului pentru a descrie volumul și delimitarea figurii, artistul revine la canoanele picturii renascentiste. Discrepanța dintre lucrările târzii ale lui Derain și cele anterioare poate fi explicată prin efortul său continuu de a găsi o artă atemporală, distinctă de orice perioadă, și de a sublinia natura decorativă a pânzei. Acest stil neoclasic al artistului a atras atenția Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care a văzut în el o reflectare a unei epoci superioare, capabile să exprime propriul regim.
Raoul Dufy (1877–1953)
Raoul Dufy, Franța, a început din 1895 să ia cursuri de seară în artă la École des Beaux-Arts din Le Havre, cu Charles Lhuillier, fost student al lui Ingres. Acolo i-a întâlnit pe Raimond Lecourt și Othon Friesz, cu care va împărți mai târziu un studio din Montmartre. A pictat cea mai mare parte a peisajelor normande în acuarelă. În 1900 a câștigat o bursă la École nationale supérieure des Beaux-Arts din Paris, unde a fost influențat de pictorii impresioniști de peisaj Claude Monet și Camille Pissarro. În 1901 a participat la prima expoziție, Expoziția artiștilor francezi. În 1902 a expus lucrările sale în galeria Berthe Weill. În 1903 a participat la Salon des Indépendants, iar Maurice Denis i-a cumpărat una dintre lucrări.
Între 1905 și 1909 a fost interesat de fauvism, iar lucrările sale reflectă culoarea strălucitoare și contururile îndrăznețe. În 1909 a luat contact cu lucrările lui Paul Cézanne, care l-au determinat să adopte o tehnică oarecum subtilă. În jurul anului 1920 a început să se apropie de cubism. După 1920 și-a dezvoltat propria abordare: structuri scheletice și utilizarea de culori diluate aplicate rapid, o adevărată stenografie picturală. Între 1940 și 1950 a expus la Salonul anual de Tuileries, din Paris, iar în 1952 a primit premiul pentru pictură la cea de-a 26-a ediție a Bienalei de la Veneția.
Raoul Dufy a dezvoltat un stil colorat și decorativ, care a devenit la modă pentru desene pe ceramică și textile, precum și pentru scheme decorative destinate clădirilor publice. Era cunoscut pentru scenele evenimentelor sociale în aer liber. A realizat uleiuri și acuarele vesele, în care a prezentat evenimente din epoca sa: scene de yachting, priveliști ale Rivierei Franceze și evenimente muzicale. A fost mai puțin apreciat critic din cauza caracterului optimist, decorativ, de modă și ilustrativ al lucrărilor sale, în comparație cu artiștii care au abordat o gamă mai largă de preocupări sociale. Și-a dobândit, totodată, reputația de ilustrator și de artist comercial: a pictat picturi murale pentru clădirile publice, a produs un număr mare de tapiserii și desene ceramice și a realizat ilustrații pentru lucrările lui Guillaume Apollinaire, Stéphane Mallarmé și André Gide.
Imagine: Micul palmier
Artist: Raoul Dufy
An: 1907
Detalii: ulei pe pânză, 91 × 79 cm, Thyssen Bornemisza Museum, Madrid, Spania.
Imagine: Femeia în roz
Artist: Raoul Dufy
An: 1912
Detalii: ulei pe pânză, 65 × 81 cm, Georges Pompidou Center, Paris, Franța.
Imagine: Secerător
Artist: Raoul Dufy
An: 1912
Detalii: lenjerie imprimată. În 1911 l-a întâlnit pe Paul Poiret, cu sprijinul căruia a creat o serie de textile îndrăznețe monocromatice, imprimate, cu geometrii abstracte ale picturii moderne, care au atras în scurt timp atenția producătorului comercial Bianchini et Férier. AR470/23.116.
Imagine: Cavalerul arab (Le Cavalier arabe sau Le Cavalier blanc)
Artist: Raoul Dufy
An: 1914
Detalii: ulei pe pânză, 66 × 81 cm, Muzeul de Artă Modernă, Paris, Franța.
Imagine: Fereastră deschisă la Saint-Jeannet
Artist: Raoul Dufy
An: 1926–1927
Detalii: guașă pe hârtie, 65,6 × 50,7 cm, Colecția Tate, Londra.
Imagine: Câmpul de grâu
Artist: Raoul Dufy
An: 1929
Detalii: ulei pe pânză, 130 × 162 cm, Colecția Tate, Londra.
Imagine: Deauville, uscarea velelor
Artist: Raoul Dufy
An: 1933
Detalii: ulei pe pânză, 46,4 × 110,2 cm, Colecția Tate, Londra.
Imagine: Regatta la Cowes
Artist: Raoul Dufy
An: 1934
Detalii: ulei pe pânză, 81,6 × 100,3 cm, Galeria Națională de Artă, Washington, DC.
Albert Marquet (1875–1947)
Albert Marquet, Franța, s-a înscris în 1890 la École des Arts Décoratifs din Paris, unde l-a întâlnit pe Henri Matisse, cu care a fost coleg de cameră. În 1892 a început studiile la École des Beaux-Arts, cu Gustave Moreau, care urma tradiția romantică a lui Eugène Delacroix. A expus la Salon des Indépendants. În 1898 a pictat, alături de Matisse, în culori pure, la Arcueil și în Grădinile Luxemburg. În 1905 a expus la Salonul de Toamnă alături de Henri Matisse, Maurice de Vlaminck, André Derain, Othon Friesz, Georges Rouault, Raoul Dufy, Henri Manguin, Georges Braque, Louis Valtat, Georges Dufrénoy și Jean Puy, grup care a primit numele de Fauves.
În 1907, la Paris, împreună cu Matisse, s-a dedicat unei serii de viziuni asupra orașului. Spre deosebire de Matisse, care folosea culori puternice, Marquet prefera galbenul cenușiu, violetul sau albastrul cenușiu și utiliza negrul pentru a crea un contrast violent cu culorile luminoase, pentru forme precum trunchiuri de copaci goi sau oameni desenați caligrafic. A folosit o aproximare a perspectivei tradiționale, deși culorile și compozițiile trimit în mod constant la forme geometrice dreptunghiulare.
Între 1907 și 1947 a alternat între a lucra în atelierul său din Paris și în multe părți ale coastei europene și în Africa de Nord, Algeria, Alger și Tunisia. A pictat marea și navele, lumina și viața animată a orașului, în special orașele de pe malul apei, precum Alger. În Europa a fost impresionat de Napoli și Veneția, unde a pictat marea și bărcile, accentuând lumina asupra apei; asemenea impresioniștilor, a redat planul suprafeței apei fără o perspectivă iluzorie, de unde navele apar într-un alt plan. În timpul călătoriilor în Germania și Suedia a pictat subiectele pe care le prefera de obicei: vedere la râu și la mare, porturi și nave, peisaje urbane.
Compozițiile sale timpurii au fost caracterizate printr-o abordare fauvistă, cu control perfect asupra desenului și intensificarea tonurilor puternice pentru a reliefa lumina. A folosit însă culori mai puțin strălucitoare și violente decât ceilalți fauviști și tonuri mai puțin intense, obținute prin amestecarea complementarelor. Ulterior a pictat într-un stil mai naturalist, în primul rând peisaje, dar și portrete și picturi în care apare nudul feminin, între 1910 și 1914. Figurile umane sunt mult simplificate, desenate caligrafic, într-o manieră asemănătoare artei japoneze Shijō.
Imagine: Satul Vosges
Artist: Albert Marquet
An: 1893
Detalii: ulei pe panou, 26,35 × 34,29 cm, colecție privată.
Imagine: Fructe, cuțit și șervet
Artist: Albert Marquet
An: 1898
Detalii: ulei pe pânză, 33,3 × 45,72 cm, colecție privată.
Imagine: Autoportret
Artist: Albert Marquet
An: 1904
Detalii: ulei pe pânză, 46 × 38 cm, Musée des Beaux-Arts de Bordeaux, Franța.
Imagine: Plaja din Sainte-Adresse
Artist: Albert Marquet
An: 1906
Detalii: ulei pe pânză, 64,5 × 80 cm, colecție privată.
Imagine: Portul Marsilia
Artist: Albert Marquet
An: 1916
Detalii: ulei pe pânză, 65 × 81 cm, Ohara Museum of Art, Kurashiki, Japonia.
Imagine: Femeia blondă
Artist: Albert Marquet
An: 1919
Detalii: ulei pe pânză, 98,5 × 98,5 cm, Muzeul Național de Artă Modernă, Centrul Georges Pompidou, Paris.
Imagine: Archevêché primăvara
Artist: Albert Marquet
An: 1923
Detalii: ulei pe pânză, 65 × 81,2 cm, colecție privată.
Imagine: Împotriva luminii, Alger
Artist: Albert Marquet
An: 1924
Detalii: ulei pe pânză, colecție privată.
Imagine: Algiers, Portul, vedere din Heights
Artist: Albert Marquet
An: 1932
Detalii: acuarelă, 22,9 × 28,5 cm, colecție privată.
Imagine: Bărci la Mericourt
Artist: Albert Marquet
An: 1937
Detalii: ulei pe pânză, 50,8 × 61,3 cm, colecție privată.
Imagine: Sosirea vasului de poștă, Porquerolles
Artist: Albert Marquet
An: 1938
Detalii: ulei pe pânză, 66 × 81,7 cm, colecție privată.
Imagine: Migdalii
Artist: Albert Marquet
An: 1943
Detalii: ulei pe pânză, colecție privată.
Imagine: Bab-El-Oued cu vedere spre Alger
Artist: Albert Marquet
An: 1944
Detalii: ulei pe carton, 40,5 × 48,2 cm, colecție privată.
Kees van Dongen (1877–1968)
Cornelis Theodorus Maria „Kees” van Dongen, Olanda, Franța, a studiat între 1892 și 1897 la Academia Regală de Arte din Rotterdam, unde a colaborat cu J. Striening și J.G. Heyberg. A frecventat zona maritimă a Cartierului Roșu, unde a desenat scene cu marinari și prostituate. În 1899 a lucrat la Paris. În 1905 a participat la controversata expoziție Salon d’Automne, iar stilul său a început să devină din ce în ce mai radical în utilizarea formelor și culorilor. Între 1905 și 1910 a realizat cele mai importante lucrări ale sale. Temele operei sale sunt viața de noapte, dansatorii, cântăreții, scenele de teatru și portretele senzuale, uneori înfricoșătoare, în special ale femeilor.
A fost pentru scurt timp membru al grupului expresionist german Die Brücke. În 1912 a predat la Académie Vitti din Paris. Opera sa târzie se caracterizează printr-un aspect comercial, printre exemple numărându-se și un portret al lui Brigitte Bardot din 1959. În același an s-a mutat la Monaco.
Imagine: La Chimère Pie
Artist: Kees van Dongen
An: 1895
Detalii: ulei pe pânză, Muzeul Național Monaco.
Imagine: Andaluzia
Artist: Kees van Dongen
An: 1901–1903
Detalii: ulei pe pânză, 168 × 104 cm, Muzeul de Artă Modernă, Troyes.
Imagine: Femeie fatală
Artist: Kees van Dongen
An: 1905
Detalii: ulei pe pânză, 82 × 61 cm, colecție privată.
Imagine: Moara de la Galette
Artist: Kees van Dongen
An: 1906
Detalii: ulei pe pânză, 54 × 65 cm, colecție privată.
Imagine: Femeie cu pălăria mare
Artist: Kees van Dongen
An: 1906
Detalii: ulei pe pânză, 99,06 × 81,28 cm, colecție privată.
Imagine: În pădure la Boulogne
Artist: Kees van Dongen
An: 1906
Detalii: ulei pe pânză, 91,7 × 59,7 cm, colecție privată.
Imagine: Femeie cu ochi albaștri
Artist: Kees van Dongen
An: 1908
Detalii: ulei pe pânză, Muzeul Albertina, Viena.
Imagine: Portretul Adelei Besson
Artist: Kees van Dongen
An: 1909
Detalii: ulei pe pânză, 100 × 81 cm, Musée Albert-André, Bagnols-sur-Cèze, Franța.
Imagine: Liniște
Artist: Kees van Dongen
An: 1916–1918
Detalii: guașă pe hârtie, 30 × 49 cm, colecție privată.
Imagine: Cafeneaua Florian
Artist: Kees van Dongen
An: 1921
Detalii: ulei pe pânză, 92,2 × 73,2 cm, colecție privată.
Imagine: Josephine Baker
Artist: Kees van Dongen
An: 1925
Detalii: ulei pe pânză, 71,1 × 48,3 cm, Colecția André van Breusegem, Belgia.
Imagine: Femeie pe canapea
Artist: Kees van Dongen
An: 1930
Detalii: Musée des Beaux-Arts de Montréal, Québec, Canada.
Imagine: Cannes, bărci cu motor în port
Artist: Kees van Dongen
An: nespecificat
Detalii: ulei pe carton, 39,7 × 49,9 cm, colecție privată.
Acest articol păstrează integral informația cursului și o organizează într-o formă fluentă, continuă și potrivită pentru un text de blog, fără să elimine nume, date, exemple, comentarii asupra lucrărilor sau succesiunea ideilor esențiale din materialul sursă.
SUB2. Mișcarea Fauve
Caracteristici – teme fundamentale – artiști reprezentativi
1. Caracteristici
Mișcarea fauvistă reprezintă un moment esențial în apariția artei moderne, afirmându-se în jurul anului 1905, la Salonul de Toamnă din Paris. Termenul „fauvism” provine din reacția criticului Louis Vauxcelles, care, surprins de violența cromatică a lucrărilor expuse, a numit sala „la cage aux fauves”, adică „cușca fiarelor sălbatice”. Astfel, artiștii au fost numiți „fauves”.
Fauvismul nu a fost o mișcare organizată și nu a avut un manifest teoretic. El s-a născut din întâlnirea unor artiști cu temperamente diferite, dar uniți de aceeași preocupare: redefinirea limbajului pictural, în special a rolului culorii.
Caracteristica fundamentală este autonomia culorii. Culoarea nu mai descrie realitatea, ci exprimă direct trăirea artistului. Ea devine un instrument emoțional și expresiv, nu unul descriptiv.
În acest sens, artiștii folosesc:
- culori pure, intense, neamestecate
- contraste violente de complementaritate
- aplicare directă pe pânză
Această utilizare radicală a culorii produce transformări majore în limbajul plastic:
- eliminarea clar-obscurului și a modelării volumului
- aplatizarea spațiului și abandonarea perspectivei clasice
- accentuarea bidimensionalității
- simplificarea formelor, reduse la suprafețe delimitate de contur
- decorativism accentuat, bazat pe ritm și linie
- uneori, ruptura relației fond–formă până la dispersia obiectelor
André Derain sintetiza această atitudine prin afirmația: „Culorile erau pentru noi cartușe de dinamită.”
2. Temele fundamentale
Fauvismul păstrează legătura cu realitatea, însă nu prin reprezentare fidelă, ci prin experiența subiectivă a artistului.
Temele sunt tradiționale, dar tratate radical diferit:
- peisaje (urbane și naturale, frecvent sudul Franței – Collioure, L’Estaque, Chatou)
- scene de viață cotidiană
- portrete, în special feminine
- nuduri
- scene de agrement și loisir
- compoziții decorative și arcadiene (dans, muzică, natură idealizată)
Important este faptul că:
→ tema devine secundară
→ expresia cromatică devine esențială
→ realitatea este filtrată emoțional, nu observată obiectiv
3. Influențe majore
Fauvismul sintetizează mai multe direcții artistice:
- Impresionismul
→ preia culorile pure și interesul pentru lumină
→ dar respinge caracterul pur senzorial - Neoimpresionismul (pointilismul)
→ preia ideea diviziunii tușei
→ dar artiști precum Henri Matisse renunță la punct în favoarea petelor largi - Vincent van Gogh
→ expresivitatea culorii
→ gestualitatea pensulației - Paul Gauguin
→ suprafețe plate
→ decorativism și arabesc
→ exotism
4. Artiști reprezentativi
- Henri Matisse – liderul mișcării
→ dezvoltă culoarea ca limbaj autonom
→ caută echilibru și expresie
→ lucrări: Femeie cu pălărie, Bucuria de a trăi, Dansul - Maurice de Vlaminck
→ autodidact, influențat de Van Gogh
→ culoare violentă, aplicată direct din tub
→ peisaje energice - André Derain
→ preocupat de structură și compoziție
→ evoluează ulterior spre cubism - Raoul Dufy
→ stil decorativ, luminos
→ teme: viață modernă, litoral, evenimente mondene - Albert Marquet
→ paletă mai temperată
→ interes pentru oraș, porturi, apă - Kees van Dongen
→ portrete expresive, în special feminine
→ teme: viața nocturnă, cabaret
5. Importanță și influență
Fauvismul marchează un moment decisiv în arta modernă, deoarece:
- eliberează definitiv culoarea de funcția descriptivă
- transformă pictura într-un limbaj al emoției
Această revoluție pregătește apariția:
- expresionismului
- cubismului
- artei abstracte
Influența sa continuă în secolul XX, inclusiv în opera lui Mark Rothko, unde culoarea devine spațiu și experiență emoțională.
Fauvismul marchează momentul în care pictura încetează să mai descrie lumea și începe să o exprime — iar culoarea devine, pentru prima dată, un limbaj autonom al emoției.
Elena Stănculescu 
Leave a comment