Natură + Linie curbată + Tehnologie modernă + Decor inspirat din lumea vie. Gustav Klimt, Alphons Mucha, Antoni Gaudí, Aubrey Beardsley, René Lalique
Art Nouveau este un stil artistic manifestat în artele vizuale, design și arhitectură la începutul secolului al XX-lea înmajoritatea țărilor europene, dar și în S.U.A. și Canada. Mișcarea reprezintă o veritabilă etapă de tranziție către modernismul secolului XX.
Art Nouveau promova lupta împotriva convenționalismului sfârșitului de secol XIX și căutarea unor noi formule artistice viabile. Artiștii își doreau să părăsească drumul neted al sălilor de expoziție consacrate, să găsească noi spații ambientale, funcționale și expoziționale și să-și expună lucrările pe cont propriu.
În Germania, Olanda și Austria, mișcarea s-a constituit în jurul revistei Jugend, de unde și denumirile de Jugendstil în Germania și Olanda, respectiv Sezessionsstil sau Secesionism în Austria, în special la Viena.
În Franța, mai ales la Paris, a existat un stil arhitectural Art Nouveau care a evoluat într-un mod cu totul particular, vizibil în intrările anumitor stații de metrou și în clădirile cu vitralii și ornamente realizate de arhitectul Hector Guimard. În Belgia, la Bruxelles, se remarcă lucrările arhitectului, designerului și decoratorului Victor Horta. În Italia, termenul folosit pentru a desemna mișcarea artistică era Stile Liberty, denumire primită după magazinul londonez Liberty & Co., cunoscut în epocă pentru distribuirea de artefacte derivate din mișcarea Arts and Crafts. În Spania, mai precis în Catalonia, mișcarea a fost grupată în jurul orașului Barcelona și a fost cunoscută sub numele de modernism, cel mai important reprezentant fiind arhitectul catalan Antoni Gaudí. În Rusia, mișcarea era grupată în jurul revistei Mir iskusstva („Lumea artei”), publicație care, printre altele, a generat propulsarea companiei de balet Ballets Russes în Europa și în lumea întreagă, determinând consolidarea supremației baletului rus ca fiind cel mai influent din întregul balet al secolului XX.
Primele manifestări ale stilului Art Nouveau apar în anii 1880, sub influența mișcării Arts and Crafts. Un exemplu important îl reprezintă desenele arhitectului și designerului Arthur Mackmurdo, în special coperta eseului său despre Christopher Wren. Tendința se regăsește și în lucrările din fier forjat și în modelele textile inspirate din forme vegetale. Denumirea „Art Nouveau” provine de la magazinul parizian Maison de l’Art Nouveau, deținut de Samuel Bing, promotor al noului stil în artă și design.
Observă în special coperta realizată de Arthur Mackmurdo pentru Wren’s City Churches (1883), considerată de mulți istorici ai artei unul dintre primele exemple ale limbajului vizual Art Nouveau, prin liniile curbe și motivele vegetale stilizate. Aceste forme vor deveni ulterior emblematice pentru întregul stil.
ETAPE: Paris 1900 → Apogeu → Torino 1902 → Ultima mare afirmare → 1914 → Declin → Modernism.
1900 – Paris: Expoziția Universală marchează apogeul Art Nouveau, considerat atunci stilul modern al epocii.
1902 – Torino: stilul atinge un nou vârf prin participarea artiștilor și designerilor din întreaga Europă. Caracteristici: folosirea inovatoare a fierului, sticlei și a ornamentelor elaborate inspirate din natură.
După 1914: odată cu începutul Primului Război Mondial, Art Nouveau intră în declin. Cauza: decorațiile bogate erau costisitoare și greu de realizat. Înlocuit de:Modernism, un stil mai simplu, funcțional și adaptat producției industriale, promovat de personalități precum Peter Behrens.
CARACTERISITICI
Limbajul formal al stilului se definește prin linii curbe, ondulate, de tipul parabolei și hiperbolei, care par să curgă firesc și creează un puternic sentiment de dinamism și ritm. Formele tradiționale sunt redesenate și capătă un aspect organic, părând să crească și să înflorească asemenea plantelor.
Stilul utilizează frecvent enterlac-ul (motiv decorativ împletit), influențat de Renașterea celtică, precum și reprezentări de șerpi și reptile, mai ales în Scandinavia și Scoția. Se resimt și influențe ale artei japoneze, vizibile în: bidimensionalitate; scriere verticală; compoziții fără perspectivă tradițională.
În pictură și grafică:
se renunță la fundalul fix;
figurile sunt plasate mai liber în spațiu;
apare o linie a orizontului înaltă;
se manifestă o preferință clară pentru asimetrie;
linia este utilizată cu mare rafinament decorativ.
În arhitectură
Sunt evidențiate elementele constructive, în special fierul, care devine și element decorativ.
Apare simbolismul structural, prin care ornamentul evidențiază construcția.
Sticla și fierul sunt folosite împreună pentru a crea spații luminoase și inovatoare.
Se dezvoltă peretele de sticlă, scările din sticlă și fier și alte soluții moderne, precum în lucrările lui Victor Horta.
Se manifestă o puternică predilecție pentru asimetrie.
Reapare linia caracteristică coup de fouet („lovitura de bici”).
Spațiile interioare devin fluide, camerele contopindu-se vizual unele cu altele.
Clădirea pare să se ridice organic din teren, idee vizibilă în operele lui Antoni Gaudí.
Fațadele sunt tratate ca suprafețe decorative, inclusiv prin utilizarea plăcilor ceramice.
În Germania și Austria apare o interpretare mai sobră a stilului:
forme rectilinii;
accent pe geometrie;
caracter bidimensional;
ornament redus și mai puține linii ondulatorii.
Art Nouveau înseamnă linie curbată, inspirație din natură, asimetrie, fier și sticlă, spații fluide și unitatea dintre structură și decor.
STILURI ART NOUVEAU
Stilul abstract și structural simbolic, asociat cu Hector Guimard, arhitect și designer francez. Acest stil s-a dezvoltat în sfera culturală franco-belgiană. Formele naturale sunt transformate într-o asemenea măsură încât abia mai pot fi recunoscute. Motivele decorative sunt prefăcute într-un limbaj artistic abstract, caracterizat prin plasticitate și dinamism. Structura și forma principală a obiectului sunt subliniate prin linii de forță, iar ornamentul devine simbol al structurii.
Stilul floral și organic, afirmat mai ales la Nancy, în jurul lui Émile Gallé, și consacrat la Expoziția din Paris din 1900. În acest caz apar motive florale care curg și se ondulează ritmic; natura, plantele și florile devin sursa de inspirație principală. Linia capătă un ritm de bici, coup de fouet, șfichiuitor și viguros, apt să producă mișcări abrupt contorsionate și dinamice. Funcția este exprimată prin intermediul decorației, iar organicul este recreat în termenii unor simboluri.
Stilul liniar, bidimensional și simbolic, asociat Școlii de la Glasgow, în Scoția. Acest stil pune accent pe valoarea decorativă a liniei și aspiră către o formă elegantă. Apar decorații liniare și total bidimensionale, cu detalii de ornament ce amintesc de muguri stilizați sau de boabe de fasole. Sunt introduse siluete feminine dezinvolte, învăluite în conturul unor picături de lacrimi. Ornamentația simbolică devine independentă de obiect și include inimi, muguri, bulbi încolțiți și contururi în formă de ou. Un exemplu este proiectul lui Mackintosh pentru o ceainărie, realizat în anii 1903–1904.
Stilul constructiv și geometric, ilustrat de Gustave Serrurier-Bovy în Belgia, Charles Rennie Mackintosh în Scoția, Henry van de Velde în Germania și stilul Wiener Sezession în Austria. În această direcție, ornamentul este ferm ancorat în suprafață, iar ornamentul geometric, pătratul și cercul devin un scop în sine, mai ales în Austria. Floarea ia locul mugurelui, iar noțiunea structural-simbolică și organică se retrage. Un exemplu menționat este interiorul proiectat de Josef Hoffmann în 1898.
ARHITECTURĂ
Natură + Linie organică + Fier și sticlă + Operă de artă totală + „clădirea ca plantă“ Bruxelles naște → Paris răspândește → Riga impresionează → Barcelona trăiește → Budapesta personalizează → Madrid rafinează → Van de Velde simplifică.
Ornamentul nu este aplicat pe clădire, ci se naște din structură și se dezvoltă organic împreună cu aceasta. Clădirea pare să răsară din pământ asemenea unui organism viu, aflat într-un proces continuu de creștere și transformare. Această concepție se observă cel mai clar în opera lui Antoni Gaudí, unde fațadele, coloanele și acoperișurile evocă forme naturale modelate de forțele vii ale naturii.
Centre și direcții principale Bruxelles – Nașterea Art Nouveau (Victor Horta) Ideea-cheie a lui Victor Horta Arhitectura nu se opune naturii, ci continuă natura. Clădirea devine o prelungire a proceselor organice ale lumii vii.
Momentul simbolic al nașterii stilului este construirea Hôtel Tassel de către Victor Horta. Clădirea este realizată între 1892 și 1893 și este considerată de majoritatea istoricilor artei prima clădire Art Nouveau matură. Pentru prima dată: interiorul funcționează ca o operă de artă totală; fierul devine element decorativ; structura și ornamentul formează un tot unitar; lumina, vitraliile, scările și decorul sunt concepute împreună;
Fierul curbat: Nu este doar un element constructiv, ci și unul decorativ. El funcționează ca un liant compozițional între interiorul clădirii și natura exterioară, preluând ritmurile și formele vegetale ale mediului natural.
Linia vegetală: Inspirată din liane, tulpini și nervuri de plante, linia pare să crească și să se dezvolte organic, conferind arhitecturii dinamism și vitalitate.
Lumina: Lumina naturală este un element esențial al compoziției. Prin suprafețele vitrate și luminatoare, ea creează impresia că natura pătrunde în clădire și se contopește cu aceasta, estompând granița dintre interior și exterior.
Unitatea decorului: Fiecare detaliu – de la structură și mobilier până la vitralii și balustrade – aparține aceleiași concepții artistice. Se creează astfel un dialog permanent între ceea ce este realizat de om și ceea ce aparține naturii, iar clădirea apare ca un organism unitar, viu.
Paris → Popularizarea Art Nouveau→ Ideea-cheie: Art Nouveau pentru toți. Hector Guimard = metrou + natură + spațiu public. 1900 = Art Nouveau devine imaginea modernă a orașului
Paris devine centrul prin care Art Nouveau iese din cercul elitelor și ajunge în spațiul public. Dacă la Bruxelles stilul se afirmă în locuințe private și interioare sofisticate, la Paris el devine vizibil în viața de zi cu zi a orașului.
Hector Guimard este principalul reprezentant al Art Nouveau francez. El transformă formele vegetale și liniile ondulate într-un limbaj arhitectural ușor de recunoscut.
Nouveau devine stil urban și public Prin proiectele lui Guimard, stilul nu mai aparține doar caselor burgheze, ci ajunge în contact direct cu mii de oameni. Arta coboară în stradă și devine parte a experienței cotidiene a orașului. Intrările metroului: Celebrele intrări ale metroului parizian, realizate începând cu anul 1900, sunt alcătuite din fier și sticlă modelate asemenea unor tulpini, flori sau organisme vegetale. Ele demonstrează că și infrastructura urbană poate avea valoare artistică. Intrările metroului par să răsară din trotuar asemenea unor plante uriașe, transformând spațiul urban într-un organism viu.
Fierul și sticla: materiale moderne ale orașului industrial; transformate în forme elegante și organice.
Formele vegetale: stâlpii par tulpini care cresc din trotuar; copertinele amintesc de frunze sau petale.
Natura în oraș: natura nu mai este doar în grădini sau în interiorul caselor; ea este reinterpretată și introdusă în infrastructura urbană.
Artă pentru public: milioane de oameni folosesc metroul; Art Nouveau devine parte din viața cotidiană a orașului.
Riga → Spectacol decorativ Ideea-cheie : Fațada devine o scenă urbană, iar lumina modelează ornamentul asemenea unui decor teatral.
Riga este unul dintre cele mai spectaculoase centre Art Nouveau din Europa. Aici stilul capătă un caracter teatral, monumental și exuberant, manifestat în special la nivelul fațadelor.
Fațadele sunt bogat decorate cu: măști și chipuri umane monumentale; figuri feminine; motive vegetale și fantastice; reliefuri și sculpturi decorative.
Deși ornamentația este abundentă, cromatica este relativ restrânsă. Fațadele sunt adesea realizate în tonuri deschise, iar stucatura albă pune accentul pe volum, relief și jocul de lumină și umbră. Astfel, expresivitatea arhitecturii este obținută mai ales prin forța plastică a formei.
De reținut: ornament sculptural abundent; măști și figuri feminine; stucatură albă; accent pe relief și volum; expresivitatea vine din formă și din jocul luminii.
Barcelona → Organism viu
Ideea-cheie: Dacă la Horta natura inspiră ornamentul, la Gaudí natura devine însăși structura arhitecturii.
Barcelona reprezintă una dintre cele mai originale și radicale interpretări ale Art Nouveau, prin opera lui Antoni Gaudí.
Arhitectură inspirată din natură: Gaudí nu copiază natura, ci îi preia principiile de creștere și organizare. Formele sale amintesc de: copaci și ramuri; peșteri și stânci modelate de apă; valuri marine; oase și schelete; cochilii și organisme vii. Clădirile par să crească organic: La Gaudí dispar aproape complet liniile rigide și unghiurile drepte. Fațadele, coloanele și acoperișurile sunt modelate asemenea unor forme naturale aflate într-o continuă transformare. Clădirea nu pare construită după reguli geometrice, ci crescută asemenea unei plante sau modelată de forțele naturii. Ornamentul nu este aplicat pe clădire, ci se naște din ea, iar construcția pare să răsară din pământ asemenea unui organism viu.
Exemple: Casa Batlló, Casa Milà, Sagrada Família, Park Güell
De reținut: Barcelona = arhitectură vie:
natură transformată în structură;
forme organice și fluide;
lipsa rigidității geometrice;
clădirea pare să crească și să se dezvolte asemenea unui organism viu.
Budapesta → Identitate națională →folclor transformat în arhitectură. Ideea-cheie: Dacă Bruxelles caută un stil modern internațional, Budapesta caută un stil modern cu rădăcini locale. Art Nouveau devine aici un instrument de exprimare a identității culturale maghiare.
Budapesta dezvoltă o variantă proprie a Art Nouveau, strâns legată de cultura și tradițiile maghiare.Identitatea națională nu este aplicată doar la exterior, ci pătrunde în întreaga clădire.
Ödön Lechner este considerat părintele Art Nouveau-ului maghiar. El urmărește să creeze un stil național, diferit de modelele franceze și belgiene.
Influențe folclorice și naționale. Lechner combină formele Art Nouveau cu: motive decorative populare maghiare; broderii și ornamente tradiționale; ceramică smălțuită policromă; influențe orientale și asiatice, considerate de el parte a originilor culturii maghiare.
Caracteristici:
fațade viu colorate;
ceramică decorativă produsă de manufactura Zsolnay;
motive florale stilizate;
ornament inspirat din arta populară;
afirmarea identității naționale prin arhitectură.
Madrid → Eleganță târzie→ rafinarea și maturizarea stilului.
Madrid reprezintă o etapă mai matură a Art Nouveau, în care exuberanța decorativă a începuturilor este temperată de o mai mare ordine și disciplină compozițională.
Ornament mai disciplinat. Ornamentul rămâne prezent, dar: este mai controlat; este integrat mai clar în arhitectură; evită excesul decorativ; pune accent pe eleganță și echilibru.
Fază matură a stilului. În această etapă, Art Nouveau își păstrează rafinamentul și inspirația organică, însă formele devin mai clare și mai ordonate. Se observă o preocupare mai mare pentru coerența compoziției și pentru relația dintre decor și structură.
Un exemplu este Casa Gallardo, unde ornamentul contribuie la expresivitatea clădirii fără să domine întreaga compoziție.
Madrid nu este un centru inovator precum Bruxelles sau Barcelona, ci unul care arată cum Art Nouveau poate deveni mai sobru și mai elegant fără să-și piardă identitatea.
Henry van de Velde → Drumul spre modernism →mai puțin ornament, mai multă funcție.
Ideea-cheie: Van de Velde transformă clădirea într-un obiect rațional și funcțional. El păstrează eleganța Art Nouveau, dar reduce treptat ornamentul în favoarea structurii și funcției
Henry van de Velde ocupă un loc aparte în istoria Art Nouveau deoarece reprezintă legătura dintre exuberanța organică a stilului și arhitectura modernă a secolului XX.
Simplificarea ornamentului. La Van de Velde: ornamentul nu mai domină compoziția; liniile devin mai clare și mai controlate; decorul este redus la esențial; accentul se mută de la ornament către structură și funcție.
Accentul se deplasează de la ornament către structură, funcție și claritatea formelor. Dacă la Horta sau Guimard ornamentul vegetal este foarte prezent, la Van de Velde apare preocuparea pentru: logică constructivă; funcționalitate; claritatea formelor; organizarea rațională a spațiului.
Trecerea către arhitectura modernă. Art Nouveau începe să piardă caracterul său vegetal și exuberant. Formele devin mai simple și mai geometrice, pregătind apariția arhitecturii moderne și a designului secolului XX.
Maison Autrique marchează unul dintre primele momente în care arhitectura începe să renunțe la decorul aplicat și să construiască un limbaj unitar. Victor Horta integrează fierul, sticla și ornamentul într-un sistem coerent, în care structura devine vizibilă și decorativă în același timp. Motivele vegetale nu sunt simple ornamente, ci par să crească din clădire, sugerând ideea fundamentală a Art Nouveau: arhitectura ca organism viu. Lumina naturală, filtrată prin vitralii, devine material de construcție. Este începutul unei noi gândiri: casa nu mai este doar locuință, ci experiență vizuală totală.
Gustav Klimt (1862–1918)
Gustav Klimt a fost pictor și decorator austriac, lider al avangardei vieneze și fondator al Secesiunii vieneze. Tatăl său, originar din Cehia, era giuvaergiu. Klimt a fost admis la vârsta de 14 ani la Școala de Arte Aplicate din Viena. În 1883 și-a fondat propria școală de artă decorativă împreună cu fratele său Ernst și cu Franz Matsch. A primit comenzi importante, precum decorarea castelului Peleș din Sinaia, realizarea scărilor teatrului Burgtheater din Viena în 1886 și decorarea interiorului teatrului castelului Eszterházy în 1893.
În 1897 a înființat Secesiunea, devenind primul președinte al acesteia. În 1898 a avut loc prima expoziție în pavilionul proiectat de Joseph Maria Olbrich, purtând inscripția: „Fiecărei epoci îi este caracteristică propria artă, iar artei libertatea”. Manifestul Secesiunii a fost publicat în revista Ver Sacrum. Klimt picta pe malul lacului Attersee peisaje, grupuri de copaci și flori, între care Grădină cu floarea soarelui din 1905, dar și personaje feminine care reinterpretau miturile, cum este Iudita și Olofern I din 1901. Mozaicurile bizantine din Ravenna, în special cele de la San Vitale, l-au influențat în folosirea placării aurii.
Alphons Mucha (1860–1939)
Alphons Mucha a fost pictor și artist decorator ceh, activ în pictură, ilustrație, afiș, bijuterie și decor de teatru. În 1887 a plecat la studii la Paris, unde a frecventat Academia Julian și Académie Colarossi. În 1895 a devenit celebru prin afișul realizat pentru piesa Gismonda, având-o ca protagonistă pe Sarah Bernhardt. Așa-numitul „stil Mucha” a devenit sinonim cu Art Nouveau, mai ales după Expoziția din 1900.
Arta sa se caracterizează prin reprezentarea unor femei tinere, cu veșminte vaporoase de tip neoclasic, halouri de flori și culori pastelate. După independența Cehoslovaciei, Mucha a proiectat noile timbre și bancnote ale statului. Capodopera sa rămâne Epopeea slavă, un ciclu de 20 de pânze monumentale dăruite orașului Praga în 1928.
Antoni Gaudí (1852–1926)
Antoni Gaudí a fost arhitectul catalan faimos pentru stilul său unic, inspirat de Viollet-le-Duc. A fost susținut de industriașul Eusebi Güell. Printre operele sale incluse în patrimoniul UNESCO se numără Palau Güell (1889), Casa Milà (1907) și Parcul Güell (1900–1914). În 1883 a început construcția catedralei Sagrada Família, la care a lucrat până la moarte. Titlul de arhitect îl obținuse încă din 1878.
Aubrey Beardsley (1872–1898)
Aubrey Beardsley a fost desenator, ilustrator și grafician englez, asociat mișcării esteticismului britanic. Este considerat cel mai controversat artist grafic al Art Nouveau, renumit pentru imaginile sale sumbre, erotice și grotești. A realizat desene în cerneală neagră, influențate de stampele japoneze. Printre ilustrațiile sale celebre se numără cele pentru Salomea de Oscar Wilde, Lysistrata de Aristofan și Le Morte d’Arthur de Thomas Malory. Tehnica sa se bazează pe contrastul dintre suprafețe dense negre și spații goale albe, pe valoarea siluetei și pe folosirea spațiului negativ.
René Lalique (1860–1945)
René Lalique a fost un designer francez cunoscut pentru arta sa în sticlă, pentru sticle de parfum, vase, bijuterii și candelabre. A fost ucenic în atelierul lui Louis Aucoc, unde și-a format o abordare naturalistă. În 1890 era deja recunoscut ca designer important în Franța, realizând creații pentru Samuel Bing. Începând cu 1920, a devenit cunoscut și pentru stilul Art Deco, prin exemple precum SS Normandia și Biserica de sticlă din Jersey.
Art Nouveau este un stil artistic manifestat în artele vizuale, design și arhitectură la începutul secolului al XX-lea (între 1890 și 1914), în arhitectură, arte decorative, design, grafică și pictură. Reprezintă o etapă de tranziție către modernism și apare ca reacție împotriva academismului, eclectismului și imitației stilurilor istorice.
Natură + Linie curbată + Tehnologie modernă + Decor inspirat din lumea vie. Gustav Klimt, Alphons Mucha, Antoni Gaudí, Aubrey Beardsley, René Lalique
CARACTERISITICI
Linia organică: linii curbe și ondulate; linia coup de fouet („lovitura de bici”); impresia de mișcare și creștere organică.
Inspirația din natură: flori și muguri; liane și plante cățărătoare; insecte și păsări; scoici și forme marine.
Asimetria: compoziții libere; renunțarea la echilibrul rigid și simetria clasică.
Materiale moderne: fier aparent; sticlă; ceramică decorativă; combinația dintre structură și ornament.
Opera de artă totală: Arhitectura, mobilierul, vitraliile, iluminatul și decorația formează un ansamblu unitar.
Natura: Tema centrală a stilului. Formele vegetale și organice sunt transformate în motive decorative.
Metamorfoza și creșterea: Formele par să se dezvolte asemenea unor organisme vii.
Feminitatea: Figura feminină apare frecvent ca simbol al frumuseții, misterului și naturii.
Unitatea dintre artă și viață: Arta trebuie să fie prezentă în toate aspectele existenței cotidiene.
Modernitatea: Art Nouveau valorifică noile materiale și tehnologiile epocii industriale.
ARHITECTURĂ Bruxelles naște → Paris răspândește → Riga impresionează → Barcelona trăiește → Budapesta personalizează → Madrid rafinează → Van de Velde simplifică.
Ideea centrală: Ornamentul nu este aplicat pe clădire, ci se naște din structură. Clădirea pare să răsară din pământ asemenea unui organism viu.
Elena Stănculescu 
Leave a comment